Povestea Armindenului

Exista în cultura românească cea mai veche, un calendar care indica datele sărbătorilor şi obiceiurilor de viață și sănătate, zilele în care să-ţi cinsteşti moşii şi strămoşii. Într-o vreme când nimeni nu ştia să scrie şi să citească, cel care avea asemenea cunoştinţe era considerat cel mai înțelept – avea capul calendar.

La geto-daci,  1 mai era considerată ziua când Cei Doi Gemeni Divini s-au întors din pribegie şi de aceea sărbătorii i se spunea şi EU-RY-MENE-DAN → Ziua Revenirii Celor Măreți, iar apoi dacii conduşi de marele rege Romanh, după ce au izbutit să-i alunge prin luptă chiar de 1 mai pe cotropitorii romani peste Dunăre, au interpretat sărbătoarea şi ca EU-RYMENE-DAN → Ziua Măreţei Victorii.

Romanii, în ajunul acestei zile – Ambaralia, obişnuiau să lase vitele să se odihnească, iar ei se odihneau în colibe din crengi verzi, pe care le plasau în faţa caselor. De aici este păstrată credinţa românească exprimată prin nici rândunica nu îşi face cuib de Armindeni sau  şi vitele au Paştele lor.

1 Mai este conform Calendarului bisericesc ziua sfântului Ieremia, unul dintre sfinţii care provin din Vechiul Testament şi care avea darul prorociei. În slavonă, sărbătoarea era numită Ieremiin dini,  iar în limba română Armindeni.

Tradiţional în ultimele secole la 1 Mai românii sărbătoreau  Armindenul, ce simboliza acum vechiul zeu al vegetaţiei care proteja recoltele şi animalele. În unele regiuni din Banat, Transilvania, Muntenia şi Oltenia, Armindenul este sărbătorit în ajunul sau de Sfântul Gheorghe, de Rusalii sau de Ispas. Armindenul este semnificat printr-o ramură verde sau chiar de către un trunchi de arbore tânăr, curăţat de crengi până aproape de vârf şi care este decorat cu flori şi spice de grâu, amintind de zeii păgâni ai vegetaţiei, desemnaţi să patroneze recoltele şi animalele. Acesta era numit şi Pomul Vieţii sau Copacul de Mai şi se lăsa până când cădea singur şi se folosea ca lemn de foc după seceriş, când se cocea prima pâine din grâul cel nou. Pomul de Mai se întâlneşte şi la alte popoare.

În tradiţia populară, acestei zile i se mai spune şi ziua pelinului sau ziua beţivilor şi semnifică începutul verii pastorale. Se spune ca în ajunul acestei zile, pentru ca viforul şi grindina să nu se abată asupra satului, femeile nu lucrează nici în casă, nici pe câmp. Armindenul se serbează pentru rodul pământului, împotriva dăunătorilor, pentru sănătatea vitelor, pentru vinul bun şi oamenii sănătoşi, prin petreceri cu lăutari la iarbă verde, unde se mănâncă miel şi caş şi se bea vin roşu cu pelin, pentru schimbarea sângelui şi apărarea de boli. Înspre seară, oamenii se întorc în sat cântând, având flori de liliac sau pelin verde la pălării. Vinul pelin este foarte vechi în România şi este considerat o băutură autohtonă.

Rolul Armindenului este apotropaic – apărarea împotriva duhurilor rele , dar ne aminteşte şi de prigonirea lui Iisus, crezându-se că atunci când Irod omora copiii, soldaţii au pus câte o ramură verde la poarta de unde ar fi început măcelul în ziua următoare. Însă, a doua zi au apărut ramuri verzi la toate casele, iar Irod n-a mai ştiut unde să-l caute pe Iisus.

În dimineaţa de 1 Mai fetele, femeile şi copiii au voie să se spele cu rouă – de sănătate. Este bine ca oamenii să se plimbe în zori, pentru a fi agili şi puternici. Se mai spune şi că toată luna mai trebuie să se bea dis-de-dimineaţă un pahar cu apă şi să se mănânce unt cu pâine.

Se împodobesc în ajun cu Arminden stâlpii porţilor şi caselor oamenilor harnici, dar şi intrările în adăposturile vitelor, pentru noroc şi belşug, pentru ca oameni şi animale deopotrivă, să fie protejaţi de forţele distrugătoare ale spiritelor malefice. La casele cu fete frumoase de măritat se pun puieţi de mesteceni în fata porţii. Cei la casa cărora li s-a pus Arminden trebuie să îi caute pe feciorii care l-au pus şi să le dea de băut. Pentru că în această zi se sărbătoreşte şi ziua boilor, aceştia nu se folosesc la muncile câmpului, nerespectarea acestei reguli atrăgând moartea animalelor sau îmbolnăvirea oamenilor.

De Arminden, pelinul se poartă la pălărie, la brâu sau în sân, se pune la icoană, la fereastră, în aşternuturi şi sub prag. Pelinul este o planta magică, folosită frecvent în farmacopeea populară. Pelinul de leac nu trebuie confundat cu pelinul-de-mături, numit şi pelinul-de-pureci sau pelin-prost, din care oamenii fac mături pentru a-şi mătura casele. Cules de descântătoare la date şi ore bine definite, în locuri tainice şi într-un cadru ritualic consacrat, pelinul vindeca frigurile, durerile de stomac, de cap, de măsele, tusea, umflăturile, bolile de ochi, precum şi stările ce nu pot fi explicate precum luatul din Căluş sau luatul din Rusalii. Fermecătoarele fac din pelin mături pentru a le folosi la vrăjile de întors ursitul şi de alungat boala. În vechime, cea mai distrugătoare molimă ciuma, putea fi alungată doar în Ziua de Arminden şi numai cu frunza de pelin:

Frunză verde de pelin
Iată-ne la Armendin,
Beau mesenii şi mănâncă
Şi de ciumă nu li-i frică!