Vânătoriul – Săgetător
Vechiul zodiac românesc spune despre cel născut sub acest semn că va fi cu minte bună şi cu socotinţă, înţelept, cucernic, iubitor de chipul cel duhovnicesc, drept, smerit, milostiv, ruşinos, norocos, sfătuitor bun, iar de rău nu se bucură. Frumos la stat, minunat la obraz, bine va grăi, cu ochi negri, va fi tare în umeri, părul neted, trupul drept, va fi vesel, blând, bun la minte, cu chiverniseală aşezată, cu dinţii laţi, nasul lung şi cărnos. De statură mijlocie, buzele late, la boli flegmatic, hidropicos şi va suferi şi de alte boli. Când se mânie, se învineţeşte şi îi ies nişte vine pe faţă, va suferi de durere de cap şi de junghiuri, va avea semn la piept sau în frunte. Dintre ei adesea se vor alege cei ce vor fi şefi. Dacă este să aibă un animal, cel mai compatibil dintre toţi este cel născut în zodiile Săgetător sau Udător.
Bărbatul Săgetător este tenace şi are un accentuat spirit de sacrificiu, continuă indiferent dacă a câştigat sau a pierdut anterior.
Femeia Săgetător are un puternic sentiment al casei şi al familiei, deşi nu va fi lipsită de confruntări în cadrul acesteia.
Sunt pricepuţi în a face treburi şi perseverenţi în a le duce la îndeplinire, au fire deschisă şi exprimare precisă şi directă.
error: Content is protected !!